Bucătărie II

Ieri dimineață m-am simțit mai bine, mai simțeam durere doar la rotirea laterală a capului și oricum, mult mai puțină. Acum nu mai simt aproape nimic.
Având în vedere că puteam funcționa normal, m-am pus pe gătit. Ieri a fost ziua Irinei, gazda mea, și am ajuns la concluzia că o idee bună de „cadou” este să-i fac o prăjitură. Vroiam un tiramisu, dar m-am reorientat când nu am găsit mascarpone în magazinul-palat, plus că nici unul dintre cei doi italieni nu știu să-l facă, deci nu mi-au putut spune nimic despre rețetă, măcar să fi fost sigură că e tiramisu pe bune). Am făcut un chec cu afine, sau mai bine zis asta am vrut să fac. Problema 1: Irina nu are mixer (sau îl ține foarte bine ascuns). Nici tel. Bate albușurile spumă cu... ce?? Cumva, cu blenderul, un mixer minuscul pentru cafea și instrumentul de pasat piureul, am reușit să obțin spumă din 1/2 din albușuri. Restul le-am mai pus puțin în blender și le-am amestecat cu restul, fiindcă deja le uram. Ajuns la cuptor, checul meu începe să miroase a omletă și să se închidă la culoare la suprafață, în timp ce dedesupt era clar încă lichid. A luat mult timp să se coacă, dar într-un final l-am scos. După două degete arse, o farfurie spartă (bine că eram singură acasă, i-am mai rupt un cuțit Irinei în prima zi) și o tăietură pe picior din cauza farfuriei, în poză este rezultatul final.
Evident că nu a crescut, dacă nu au fost albușurile făcute bine.
O să mai încerc o dată să gătesc ceva. Dacă și atunci va fi un dezastru, voi trage concluzia că există vreun zeu rus al gătitului căruia nu-i prea place de mine și nu voi mai avea inițiative


p.s. titlul „Bucătărie II” din cauza mămăligii făcută cu griș în loc de mălai de acum câteva zile

Suferințe&bucurii

Ieri dimineață m-am trezit din cauza unei dureri de amigdale. Convinsă să nu apelez la medicamente (în special antibiotice, nu că aș avea, dar cred că alții au) decât în caz extrem și știind că trece cu lichide fierbinți+miere+lămâie, m-am pus pe băut ceai. Toată ziua am băut ceai fierbinte până mi-am ars și limba, dar a funcționat. După primele 2-3 căni, tot ce simțeam era o senzație ciudată, nicidecum durere. Am continuat procedura și azi, deși în cantități mai reduse, și cred că voi reuși.

De fapt, mai sunt încă patru dintre noi care au probleme cu gâtul. Poate există o explicație comună, mai ales că de când sunt aici m-am abținut de la băuturi foarte reci sau înghețată, tocmai ca să evit inflamarea amigdalelor.

Povestea continuă astăzi. Totuși, nu cu amigdalele, ci cu spatele! Ieri mă durea puțin capul spre seară, dar am luat un Nurofen (fiindcă durerile de cap sunt ceva extrem de rar pentru mine, deci insuportabil) și a trecut. Azi dimineață (vorba vine, pe la 14), mergând spre sediul AIESEC pentru prânz, simt un pic de durere în umeri, însă nu părea nimic serios, poate din cauza genții (grele) sau ceva. Pe același drum, dar în sens invers, în seara asta, m-a apucat o durere puternică de umeri+gât, dar care ajunge și la baza spatelui. Seamănă cu sinuzita, pe care am avut plăcerea să o experimentez în primăvară și care ocupă primul loc în topul personal al celor mai insuportabile dureri. Dacă nu m-ar durea și baza spatelui, aș zice că asta e. Mă doare când întorc capul, mă doare când mă aplec. Acum m-am așezat în pernele pe care le am la dispoziție și încerc să stau cât mai confortabil/drept în timp ce și fac ceea ce am de făcut.

Dincolo de treaba asta, despre care am scris mai ales fiindcă vreau să împărtășesc cuiva durerea prin care trec, mai sunt și altele de scris... De exemplu, despre vizita de astăzi la muzeul Bulgakov. Este vorba de două apartamente în aceeași clădire, unul în care se petrece acțiunea din Maestrul și Margareta, celălalt fiind locuința scriitorului. De fapt ce este interesant acolo și mi-a plăcut foarte, foarte mult, dincolo de documente despre viața lui, este multitudinea de obiecte vechi, aranjate astfel încât chiar ai impresia că ai intrat într-o locuință din perioada aceea. În plus, de la piane la mașini de scris și telefoane, poți să atingi (aproape) orice, poți să le folosești, iar astfel vizita este una foarte interactivă. Dacă asta nu este de ajung pentru a convinge, aflați că cel mai interesant exponat este un... motan negru, IMENS (poate și blana contribuie la dimensiune, fiindcă și ea este impresionantă), care se plimbă liniștit prin apartament (noi l-am găsit cocoțat pe o masă, curățându-și blana și ignorând complet orice altă prezență). Este Behemoth în carne și oase!

Tot astăzi am fost pentru a doua oară într-un supermarket-palat, la propriu: magazinul este amenajat într-o sală... de fapt pun poze (de pe net), ca să nu o descriu eu subiectiv. Probabil este mai scump decât altele, dar merită să mergi acolo doar pentru atmosferă (se aude și o muzică în surdină foarte plăcută). Produsele de acolo sunt, pe lângă chestii normale, din categoria celor extrem de scumpe, de la ciocolată, ceaiuri și până la.... ouă de struț! Vrobesc serios, cumpăram niște ouă, când l-am văzut acolo, în frigider, imens și lucios, la prețul aproximativ de 150 de lei. Nu știu exact ce se face cu oul ăla ca să devină comestibil, dar mi-am zis că bun, acum am văzut-o și pe asta, ouă de struț în supermarket! Moscova continuă să mă surprindă, pe măsură ce o descopăr mai bine.

p.s. am mai găsit niște perne, stau mai confortabil, dar s-ar putea să am febră... dacă aș ști cum să descopăr asta fără un termometru! Cel mai frustrant e că habar nu am ce ar fi putut provoca durerea asta, nu am făcut NIMIC ieșit din comun ieri. O să iau un Nurofen sau Ketonal și dacă lucrurile se înrăutățesc, am să-mi sun disperată buddy-ul, adică persoana care ar trebui să mă ajute în orice problemă, fiindcă Irina nu este acasă, a plecat la ai ei și vine dimineață.

Eliseevskiy Palace (dati clic pe imagine)

Veeești

Sunt deja de aproape o săptămână aici, în Moscova, și se adună serios atât informațiile, cât și cererile pentru ele. Așa că deși e 1:09, voi scrie. De fapt cred că toată perioada asta va fi un antrenament al dormitului puțin.

Primele impresii (din prima zi, primul contact): seamănă mult cu Bucureștiul! În metrou, de exemplu, însă nu se compară distanțele între stații: în timp ce în București o stație=2-3 minute, aici înseamnă mult mai mult.

Odată cu străzile cu câte 6 benzi și clădirile de 20+ etaje (absolut frecvente), realizezi că ești într-un loc foarte... mare. Dar cumva totul este aerisit, frumos. Dacă se merge mult cu metroul, se merge mult și pe jos, normal. Adică până la stație, între stații (chiar și între 2 stații de metrou aflate în același nod, dar pe linii diferite, mie mi se pare uneori că e o groază de mers), etc. La fel de înalte ca blocurile sunt și tocurile purtate de (unele) rusoaice atât ziua, cât și seara.

Unde stau? La marginea Moscovei, însă cumva am nimerit tot într-o zonă „selectă”, mai exact venitul seara singură acasă pe la 11-12 cu metrou+bus nu presupune niciun fel de senzații tari. Stau la etajul 6 din 23 (!!), iar mașinile nu se opresc niciodată pe bulevardul de lângă bloc.

Ce fac? Merg mult J Apoi cunosc multă lume, mereu nouă, mai încerc un pic de interacțiune cu localnicii (care dacă nu știu engleză, ori te vor ignora suspicioși, ori comunicarea se va rezuma la un cuvânt al tău și multe ale lor + multe gesturi). Am găsit oameni care vorbesc engleză bine, dar trebuie ochiți&aleși bine. Tineri, desigur.

Apoi sunt activitățile din proiect, despre care am să scriu detalii altă dată. Oamenii din proiect sunt drăguți, foarte diverși, foarte mulți. De fiecare dată când plec de la întâlniri și vin acasă îmi doresc să petrec mai mult timp cu ei.

Ce-am remarcat: multe, multe tatuaje! Serios, mergând pe stradă am văzut mai multe decât în Cluj&Graz (unde de fapt era iarnă...hmm)! De la modele tribale și dubioase, până la unele colorate și interesante, nu trece zi fără să zăresc câteva.

Mă bucur că am venit aici, că am ales Moscova. Îmi place.

(Nu știu dacă postul ăsta este cât de cât coerent, sper din toată inima, dar dacă amân iar treaba asta nu știu când mai ajung s-o scriu)

p.s. Ya ne govoryu po-russky = nu vorbesc rusă (singura chestie pe care sunt capabilă s-o spun în rusă în afară de mulțumesc și pe care o folosesc intens)