vineri, 15 iulie 2011

Bucătărie II

Ieri dimineață m-am simțit mai bine, mai simțeam durere doar la rotirea laterală a capului și oricum, mult mai puțină. Acum nu mai simt aproape nimic.
Având în vedere că puteam funcționa normal, m-am pus pe gătit. Ieri a fost ziua Irinei, gazda mea, și am ajuns la concluzia că o idee bună de „cadou” este să-i fac o prăjitură. Vroiam un tiramisu, dar m-am reorientat când nu am găsit mascarpone în magazinul-palat, plus că nici unul dintre cei doi italieni nu știu să-l facă, deci nu mi-au putut spune nimic despre rețetă, măcar să fi fost sigură că e tiramisu pe bune). Am făcut un chec cu afine, sau mai bine zis asta am vrut să fac. Problema 1: Irina nu are mixer (sau îl ține foarte bine ascuns). Nici tel. Bate albușurile spumă cu... ce?? Cumva, cu blenderul, un mixer minuscul pentru cafea și instrumentul de pasat piureul, am reușit să obțin spumă din 1/2 din albușuri. Restul le-am mai pus puțin în blender și le-am amestecat cu restul, fiindcă deja le uram. Ajuns la cuptor, checul meu începe să miroase a omletă și să se închidă la culoare la suprafață, în timp ce dedesupt era clar încă lichid. A luat mult timp să se coacă, dar într-un final l-am scos. După două degete arse, o farfurie spartă (bine că eram singură acasă, i-am mai rupt un cuțit Irinei în prima zi) și o tăietură pe picior din cauza farfuriei, în poză este rezultatul final.
Evident că nu a crescut, dacă nu au fost albușurile făcute bine.
O să mai încerc o dată să gătesc ceva. Dacă și atunci va fi un dezastru, voi trage concluzia că există vreun zeu rus al gătitului căruia nu-i prea place de mine și nu voi mai avea inițiative


p.s. titlul „Bucătărie II” din cauza mămăligii făcută cu griș în loc de mălai de acum câteva zile

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu